Sigur nu mai e ziaristul acela impartial, pe care l-am descoperit la inceputul primului mandat al lui Basescu. Il blamam, mi se parea ca e un idiot care nu e in stare sa respecte grava suferinta a lui Stolojan, un tip inuman in care lacrimile lui Basescu nu misca nimic, dimpotriva. Apoi, am vazut ca are dreptate. Ca universul e altul, iar el, “ardei umplut”, un gazetar de prima mana.
De cand a parasit Antenele insa, zici ca a luat-o razna. Habar n-am motivul divortului, nici nu ma intereseaza, dar atata vreme cat pozeaza in fecioara presei romanesti, nu pot sa trec fara o sudalma si un semn de intrebare peste afirmatii ca Read more »
Citez: “Un reporter de la Libertatea susţine că a fost reţinut de jandarmi. Respectivul afirmă că a coborît în fugă de la «masa presei» şi a mers în spatele tribunei 2. Acolo, naşpa, l-au luat agenţii de pază în colimator, iar pe urmă l-au “umflat” jandarmii. I-au dat drumul abia după ce oamenii legii s-au dumirit cu cine au de-a face. Bravo, Gavrilescule, ai scos reportajul vieţii, primul tău articol necopiat din alte ziare!”
AICI. Nu sînt foarte multe exemple, dar poate băgaţi şi voi cîteva. Asta aşa, vorba lui Paul, cel care înţeleg că deţine blogul: “să ne facem o idee despre cat se castiga in mass-media din Romania”
Sau cum mama dreaq să zice. În fine, cam aşa arată un sfert din redacţia AS. Vorbim doar de cei care se ocupă de Real Madrid y Atlético de Madrid plus o parte din fotografi şi de cei care se ocupă de layout. Pe acolo prin spate cică sînt birourile jupînilor.
Dincolo de vînzări şi alte alea, io centrez şi-ntreb cum arată redacţia de la Marca. Şi tot io dau cu capul. Cam cît Popeşti Leordeni ashea.
Mai e puţin pînă la intrarea în linie dreaptă a campaniei pentru preşedinţie şi deja încep să sară scîntei. Cred că va fi cea mai dură bătălie de pînă acum, una în care se va lupta la baionetă.
Un rol extrem de important îl va avea ariergarda şi i-am numit aici pe ziarişti. Unii din convingere, alţii din motive numai de ei ştiute şi-au rupt deja cămăşile şi s-au aruncat cu capul înainte. Va fi măcel.
Episodul Radu Moraru – Victor Ciutacu e doar un preambul. Cine va cîştiga? Un politician abil, probabil Traian Băsescu. Cine va pierde? Presa. Read more »
e ca nunta fără lăutari:iese, da n-are farmec. Chinezu întreabă care e cel mai mare ziarist în viaţă. AICI
E un demers forţat, niţel aiurea şi puţin anapoda, genul acelora la care nu marşez, dar mi-a plăcut criteriul după care invită lumea să voteze: “sănătosul principiul blogeristic “aşa vrea muşchiul meu”…
…de teamă să nu-i urce Băsescu pe garduri? Hm…Cunoaşteţi ultimul incident Traian Băsescu – presă, da? Vi-l reamintesc eu, oricum. Şi apoi vă zic ce a fost în spatele lui.
“SPP a fost, este si va fi bratul lung al presedintelui, oricare ar fi el. Numai ca singura treaba a SPP este sa asigure protectia fizica a demnitarului, nu sa stea cu picioarele pe cabluri, sa le taie, sa demufeze microfoane, sa ia pe sus ziaristii… iar treaba STS nu e deloc sa bruieze transmisiile tv, atunci cand semnalul este ridicat pe satelit” Read more »
“Un cretinet, altfel jurnalist cu funcţie, sloboade pe blog un puhoi de vulgarităţi noroioase, înjurături, insulte, obscenităţi, între care cele mai puţin fetide sunt fă! şi hai sictir!, la adresa ministrului Turismului, Elena Udrea.
Nu e nici o umbră de pamflet, de talent, de estetică a urâtului acolo, e doar revărsarea de sine a unui caracter josnic, care se consideră „curajos“, „verde-n faţă“, campion la „i-a zis-o!“ Tragedia e că îl consideră şi alţii, prea destui”
Asta despre Victor Ciutacu. Despre TRU, subţire: îi spune că n-are bun simţ şi îl face “gurnalist” – AICI