Ce-nseamnă să ai noroc în viaţă :)

că de muncit, pun pariu că cel de-al doilea a învăţat mai mult. În fine, cam asta e! Read more »

Interviu trist cu Maria Băsescu

L-am citit şi nu ştiu exact ce simt. Compasiune pentru o femeie nefericită? Înţelegere pentru soţul ei? Respect pentru sacrificiul lor? Habar n-am!

Interviul e din 1995, atunci cînd preşedintele era deputat şi vicepreşedinte al Comisiei de Industrie şi Servicii. Citiţi-l şi voi şi puneţi-vă întrebarea: MERITĂ? Răspunsul meu e nu. Şi nu la calitatea interviului mă refer. AICI

Pentru Alexandru, filmul s-a terminat

La doar 33 de ani. Miristea Alexandru, directorul de distribuţie al trustului Realitatea – Caţavencu, a suferit astăzi un stop cardiorespirator. Se simţea rău încă de acasă, dar a decis să plece spre la serviciu. Vecinii l-au găsit în maşină, 20 de minute mai tîrziu.

Cam asta a fost. Dumnezeu să-l odihnească!

Cele mai tari cugetări posibile

Sînt cele mai tari, pentru că majoritatea celor rostite de marii gînditori ai omenirii au doar valoare artistică, în timp ce cugetările astea au valoare practică. Aşa că, luaţi aminte, nu vreau să existe discuţii mai tîrziu!

“Dacă tatăl tău este un om sărac, nu ai ce-i face, asta e soarta, dar, dacă socrul tău este un om sărac, asta este numai din cauza prostiei tale.” Read more »

Am o întrebare pentru voi

Voi vă daţi seama că, dacă ar fi trăit, Octavian Paler n-ar fi fost altceva pentru Traian Băsescu decît un alt “tonomat”? Nu vă lăsaţi păcăliţi de perplexitatea maestrului legată de libertatea de opinie şi sacul cu bani.

Oameni care te surprind

Îl ştiam de vreun an. E genul acela de om pe care-l dai afară pe uşă şi-ţi intră înapoi pe geam. Lucrează în presă şi cred că are înclinaţii în acest sens; e băgăcios, vorbăreţ, ştie cum să-ţi intre pe sub piele.

Am zis vorbăreţ? OK, am vrut să spun gălăgios. E cum vreţi voi să fie, dar în nici un caz sensibil. Adică nu-ţi lasă nici o clipă senzaţia asta. Dimpotrivă!

Era seară, tîrziu, şi vestea a căzut ca un trăsnet. Read more »

Viaţa este un cadou

A fost odată o oarbă care se ura pe ea însăşi din cauza că era oarbă. Ura pe toata lumea, cu excepţia prietenului ei drag, care era întotdeauna gata s-o ajute. Într-o zi, i-a spus: “Dacă aş putea să văd lumea, m-aş căsători cu tine.”

Într-o altă zi, cineva i-a donat o pereche de ochi. Cînd bandajele au fost date jos, ea a putut să vadă totul, inclusiv pe prietenul ei. Acesta a întrebat-o, “Acum, că TU poţi vedea lumea, te căsătoreşti cu mine?” Fata s-a uitat la el şi a văzut că este orb. Ochii lui închişi au şocat-o. Nu se aştepta la asta. Gîndul că trebuie să se uite la ochii lui închişi toată viaţa a făcut-o să-l refuze. Prietenul a plecat şi a doua zi i-a scris: “Ai grijă de ochii tăi, draga mea, pentru că înainte să fie ai tăi, au fost ai mei.”

Aşa este şi cu creierul omenesc care lucrează aproape totdeauna cînd starea noastră se schimbă. Numai cîţiva dintre noi NE reamintim cum a fost viaţa noastra înainte şi cine a fost alături de noi în cele mai dureroase situaţii. Viaţa este un cadou.

Înainte să spui cuiva un cuvînt rău
Gîndeşte-te la cineva care nu poate să vorbească Read more »