Două poveşti despre aceeaşi natură umană complicată, complexă şi practic de neînţeles.
În timp ce Mădălina Manole – o femeie întreagă, celebră şi bogată, alege să moară înghiţind insecticid, Richard – un bărbat complet paralizat, clipeşte divin pentru VIAŢĂ.
La doar 33 de ani. Miristea Alexandru, directorul de distribuţie al trustului Realitatea – Caţavencu, a suferit astăzi un stop cardiorespirator. Se simţea rău încă de acasă, dar a decis să plece spre la serviciu. Vecinii l-au găsit în maşină, 20 de minute mai tîrziu.
AICI. Site-ul calculează riscul de deces pentru anul următor sau pentru o perioadă mai lungă de timp, de pînă la 30 de ani, şi clasează diferitele cauze posibile ale morţii în funcţie de probabilitatea lor.
În ziua de azi, probabilitatea ca judecătorii să dea o sentinţă eronată este aproape egală cu zero. Asta pentru că există mai multe modalităţi prin care să se stabilească, FĂRĂ DUBIU, vinovăţia celui în cauză. Şi mă refer aici la testul ADN sau la martorii tăcuţi ai unor crime comise cu sînge rece: camerele de supraveghere.
Sîmbătă seara, ţiganii au omorît din nou un sportiv. De data aceasta însă, ţiganii sînt români, adică fraţii de sînge ai celor care l-au ucis cu bestialitate pe Marian Cozma. Priviţi imaginile şi spuneţi-mi dacă mai e nevoie de procurori care să alcătuiască un rechizitoriu sau de un complet de judecată care să dea sentinţa! Read more »
Toată povestea asta cu pedofilia nu avea nici o legătură cu realitatea. Declinul lui a început cu melodia ”They don`t really care about us” în care desfiinţa elita care conduce lumea. Şi-a luat viteză, s-a revoltat împotriva sistemului, EI şi-au dat seama ce potenţial are prin muzica lui şi au pornit maşinăria infernală de denigrare, căci EI deţin presa şi industria show-bizz-ului.
Ţine minte versurile astea pe imagini din videoclip, extrem de dure, care reliefau societatea de azi: Read more »
Săptămîna trecută am postat, aici, pagina de pe HI5 a lui Marian, fiul în vîrstă de 25 de ani al senatorului Nicolae Iorga, care s-a sinucis. Ulterior, cîţiva dintre cei care l-au cunoscut au postat mesaje, care par a fi sincere, din suflet…mesaje dureroase. Mi-au atras atenţia cîteva lucruri.
1. Cei care le-au lăsat i se adresează lui Marian direct, ca şi cînd el ar fi în faţa lor sau le-ar putea citi. Şi nu e pentru prima oară cînd remarc acest lucru, într-un asemenea moment. Una dintre explicaţiil ar fi aceea că refuzăm să acceptăm faptul că cel drag nouă a dispărut…şi mai aveam să-i spunem atîtea! Spre exemplu, că am şi mai ales cît am ţinut la el. 2. Chiar îl certăm… De ce?
3. Pentru că sub o formă sau alta sîntem atît de egoişti!!…
Citiţi mesajele, inclusiv pe cel al Xeniei, fata pentru care Marian s-a sinucis! Veţi înţelege despre ce vorbesc.