Ne mor maeştrii

Admir curajul celor care îşi asumă povara de a scrie despre Adrian Păunescu. Pe mine, spiritul celui care mi-a zguduit fiinţa cu “Ruga pentru părinţi” mă copleşeşte. În amintirea lui, mă înclin!

Iar celor care-l hulesc şi acum,
După moarte,
Tu dă-le Doamne gînd bun,
Salvîndu-le sufletul greu,
Peste noapte.

A iubit-o sau e doar legendă?

Se spune că Adrian Păunescu a fost îndrăgostit de Elisabeta Polihroniade şi că versurile poeziei “Nebun de Alb” îi sînt dedicate şahistei. O fi adevărat?

La cît sînt de mişto, ar fi şi păcat să nu fie. Read more »

Sîntem o ruşine de generaţie, Boureanu şi Ridzi ne reamintesc asta

Sîntem prima generaţie pentru care au murit oameni la revoluţie şi cea  în care părinţii noştri şi-au pus speranţe mari. Din păcate însă, nu sîntem decît nişte tineri cu gura mare şi cu ambiţii mici, care ne zbatem în mediocritate.

Boureanu vs Paunescu
Vezi mai multe video din Politica Sursa zoso, via clauteo

Pe scurt, sîntem o generaţie ratată. Ştiu că generalizările sînt contraindicate şi n-aş vrea să vă simţiţi jigniţi, dar uitaţi-vă la cei care au reuşit să iasă-n faţă! Ridzi, Udrea, Boureanu, Poponeţ, Oana Zăvoranu…

Vă rog să mă contraziceţi! Vă implor chiar.

Îmi prezint scuzele lui Stelian Ogică şi Luis Lazarus

Şi îl rog şi pe Dan Diaconescu să mă ierte. Pe toţi trei i-am ironizat, comentînd răutăcios scandalul în care sînt implicaţi.

De ce procedez aşa? Pentru că mă simt al naibii de prost. Read more »

Adrian Păunescu, pur şi simplu

“E obosit. Trebuie să avem grijă de Grigore Vieru. E slăbit şi e marcat de moartea pe care a învins-o. Nemernicii, care-l omoară zilnic, la Chişinău, şi indiferenţii bucureşteni, bolnavi de complicitate cu asasinii lui Grigore, ar trebui să ia aminte că moartea e printre noi, printre noi toţi. Câţiva dintre noi au misiunea de a o înfrunta primii.

Cel care a scris incomparabilul vers „Nu am moarte cu tine nimic” va trebui să se însănătoşească, spre a putea observa, spre a putea înţelege şi scrie continuarea dialogului cu moartea, din punctul de vedere al vieţii care învinge. Şi parcă aş aştepta momentul când moartea, în loc să secere, s-ar apuca de scris şi ar lansa versul: Nu am, Grigore, cu tine nimic!”

Aşa încheie Adrian Păunescu un editorial publicat în revista Flacăra, pe 1 februarie 2008, despre suferinţa prin care a trecut Grigore Vieru.

Repetabila povară a lui Adrian Păunescu

A trecut prin moarte. E slăbit, aproape de nerecunoscut, dar e acelaşi! Are un fel aparte de a se juca cu vorbele. Ca un “jongleor” cu bilele la circ. Ascultîndu-l, realizezi cît de urît, cît de sărăcăcios trebuie să sune limba română pe care o vorbeşti. Dă cuvintelor noi sensuri, le amestecă într-un ritm ameţitor, pentru ca, în final, să iasă în forma cîştigătoare. Ca numerele la loto. Nu urăşte, deşi este urît. Nu cere nimic din ceea ce nu i se cuvine, nici nu acceptă ceea ce i se dă. Pentru că i se dă cu răutate!

Punîndu-l nedrept pe o listă, într-o înşiruire nenorocită de nume, demonizîndu-l, contestîndu-l, chinuindu-l sufleteşte, umilindu-l, restrîngîndu-l forţat la un numitor comun, care dă fiori românilor, l-au mîhnit! Dar nu l-au redus la tăcere. Nici nu aveau cum. Pentru că e foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să-l scoţi din milioane de inimi. Inimi pentru care nu e un comunist damnat – e cel care i-a învăţat Ruga pentru părinţi!

L-am revăzut după mult timp şi am realizat că mi-a lipsit. Nu mai are aceeaşi forţă în glas, dar are aceeaşi forţă în suflet. A trăit permanent sub ameninţare, a trebuit să fie mereu atent. Atunci, pentru a nu cădea în dizgraţie – de acolo nu ar fi putut scrie. Acum, pentru a nu fi linşat – paradoxal, tocmai pentru că atunci a rămas în picioare. Este Repetabila sa povară. Într-un final, a obosit!