Cum NU inviţi o fată în oraş :)

Am văzut o chestie haioasă pe blogul de cultură masculină “Fii bărbat“. La întrebarea care-i macină pe cei care s-au lăsat recent de colecţionat abţibilduri: “Cum inviţi o fată în oraş”, răspunsul specialistului e următorul:

«Nu pui intrebari clasice precum: “vrei sa mergem sambata in oras?”. Nu, nici pe departe. Ii spui pe tonul cel mai obisnuit cu putinta: “Sambata am de gand sa ies in oras. Daca vrei, te iau cu mine”. Apoi taci si astepti.»

Asta cu mersul în oraş trădează originile celui care scrie. Doar acolo în provincie la noi oraşul înseamnă strada mare, adică centrul. Dar trecînd peste asta, invitaţia e bestială. Din punctul meu de vedere, e valabilă doar în cazul în care o inviţi pe fată la paintball sau în vreun club de cercetaşi.

Altfel, dacă domnişoara ţine puţin la ea, răspunsul ar trebui să fie dur. Mă gîndesc chiar la o eventuală geantă-n cap. :P

13 Responses to “Cum NU inviţi o fată în oraş :)”

  1. Alex David spune:

    Salut, Daniel

    Postarea respectiva este una dintre cele mai controversate de pe blog. Pe de o parte pentru ca unii dintre barbati nu au curajul sa aplice ce scriu eu acolo, iar pe de alta pentru ca sfatul meu enerveaza o parte dintre vizitatoare ☺
    Ii inteleg pe cei care nu au curajul sa o faca. E greu sa faci asa ceva cand multe din jurul tau iti spun ca atunci cand iti place o fata trebuie sa ai o atitudine aproape servila.
    Este o atitudine cultivata de multi factori: media, la educatia oferita in familie, comercianti etc.
    Sunt ceva detalii aici:
    fiibarbat.ro/toti-…rci-obsedati-sexual/
    fiibarbat.ro/ce-tr…spre-valentines-day/

    Legat de post in sine: as vrea sa existe cat mai multi barbati care sa-i inteleaga mesajul. Sa-si puna mult mai des intreabrea asta:
    fiibarbat.ro/prima…mportanta-intrebare/
    Si sa inteleaga faptul ca nu vor pierde niciodata nimic fiind constienti de propria valoare.
    Daniel, nu-mi bat joc de oameni si nu ma joc cu lucruri atat de sensibile. De altfel, ma cunosti suficient de bine incat sa stii asta.
    Bafta!

  2. Nandos spune:

    Pai aia nu-i tocmai o “atitudine servila”, cum nici invitatia nu pare a fi pentru cineva care conteaza. Dimpotriva, pare adresata unei cantitati neglijabile.

    P.S. Nu stiam ca ne cunoastem. ;)

  3. cristina spune:

    eu am ajuns la o concluzie si anume ca NU exista reguli.
    mai ales daca vorbim despre femei care sunt atat de imprevizibile….
    depinde de starea in care o prinzi, depinde cat de dezvoltat are simtul umorului etc….
    daca e o tipa extrem de serioasa s-ar putea ca replica data exemplu mai sus, s-o racaie si sa-ti dea cu geanta de care pomenesti tu, nandos.
    daca e o tipa funny s-ar putea sa-ti raspunda in acelasi stil si din gluma in gluma s-o dati in diverse si chiar sa stabiliti o intalnire. asta nu inseamna ca tipa nu se respecta. in nici un caz.
    vaiante sunt multe.
    cum foarte important este si tonul pe care ii adresezi intrebarea ;)

  4. Alex David spune:

    Pai, aia-i si ideea, sa nu ai o atitudine servila.

    Sunt multe nuante, am lungi-o la nesfarsit :)

    PS: ne cunoastem bine.

  5. cristina spune:

    nush de ce, dar imi vine sa ma iau de tine mai nandos.
    cred ca pt faza cu : “dacă domnişoara ţine puţin la ea, răspunsul ar trebui să fie dur”
    da de ce trebuie sa fie dur raspunsul?
    e o invitatie altfel. e un fel funny de a-i da de inteles tipei ca vrei sa iesi cu ea.
    auz’ la el “daca se respecta”

    eu as spune: ” si eu ies in oras, asa ca te iau eu cu mine ;)

  6. gaga the third spune:

    hai bre,terminati ! ii spui: hai ca te iau in dreapta. asa o sa creada ca ai masina, cand de fapt tu o iei de mana pe partea ta dreapta :) . in fine, azi am limbarița. asadar:
    -daca e pitzipoanca, iti arunci neglijent cheile de la masina pe masa. ai grija ca brelocul sa fie de bmw sau mercedes,chiar daca cheile sunt de dacie. o sa accepte sa iasa cu tine inca inainte sa i-o ceri.
    -daca e mai taranca venita la oras (dar arata bine),o rola de salam e suficienta. vine dupa tine ghidata dupa miros.
    -daca are principii, e studenta si invata, nu trebuie sa iesi in oras. e bine si la ea in camera. o cheltuiala mai putin.

  7. Nandos spune:

    O rola de salam e suficient? ahahahahahah

    go go gaga

  8. gaga the third spune:

    mda…ai dreptate…cred ca am exagerat. auzi, o rola de salam… cand doi mici la restaurantul gării ar fi suficient. dar ce sa fac ? asa sunt eu, generos !

  9. Lara Mar spune:

    :) )))) asta cu micii imi aduce aminte de secventa din “asta seara dansaam in familie” de la gara. super conversatie. rid de la-nceput la sfirsit

  10. ianni spune:

    Pai normal ca sa ti dea cu geanta in cap. Pai una la mana de ce iesi doar Sambata in oras ce %&#^& mea locuiesti la tara si iesi cand e targul saptamanal? Plus ca de ce in oras si nu la Milano. orce fata care se respecta in ziua de azi is bea cafeaua la Milano … sau Barcelona…. (da sunt cam misogin)

  11. ianni spune:

    Lara Mar faci parte din generatia care stie de BD uri si Asta seara dansam in familie? :)

  12. gore spune:

    nandos a zis alex david ca te bate cand te prinde pt ca ai facut misto de el :) )

  13. Nandos spune:

    Ambelipwula. Dar asta n-ar trebui sa fie o surpriza? De ce-o strici? :)

Leave a Reply

WordPress Theme Design