Eurovisionul de la Circ sau circul de la Eurovision

Recunosc fără nici o reţinere că ediţia de anul acesta a Eurovisionului este una dintre cele mai inspirate care au existat vreodată: se transmite live de la CIRC. Aşa că admir relaxat evoluţia clovnilor, maimuţelor, rîşilor, caţelor, boilor şi a celorlalte dobitoace care se chinuie să convingă publicul să-i voteze.

Pentru asta trebuie să trimiţi un sms care costă vreo 2 euro. LoL. Din punctul meu de vedere, cred că organizatorii ar trebui să ne trimită nouă bani, celor care am decis să nu schimbăm canalul. Mint. Io acu dau publish şi mut pe Antenă. Spectacolul e înfiorător, “În puii mei”, măcar Bendeac e în formă. ;)

P.S. Sper să cîştige Lora. Nu, serios vorbesc, fata chiar are voce, uite cît de bine sună piesa asta!

9 Responses to “Eurovisionul de la Circ sau circul de la Eurovision”

  1. dan spune:

    auzi! nu stii toagla ca aia de pe perete unde pot sa gasesc?

  2. Nandos spune:

    Deci, sa ne-ntelegem. Eu iti arat o blonduta cu voce sexi, care se misca bine si care e pe val, iar tu ma intrebi unde poti gasi o BICICLETA? :)

    Babaete, chiar sunt singurul om cat dă cat normal dupa blogu asta?!?! :P

  3. corso spune:

    nu chiar ;)
    acu pa bune, mie mi-a placut melodia care a castigat, pun pariu ca intra in top 10 la oslo.

  4. Nandos spune:

    Neaaaah. Paula are voce, dar melodia n-are vocatie de campioana. Daca asta intra in primele 10 inseamna ca la Oslo se duc numai gloabe. ;)

  5. dan spune:

    @nandos – asa se pare! :) )

  6. Lara Mar spune:

    anda adam rules! e frumoasa, are stil, voce, tinuta. connect-r o completeaza foarte bine. as fi mers pe mina lor
    http://www.youtube.com/watch?v=jQ9k1g6NK-Y

  7. Nandos spune:

    N-am vazut-o pe Anda aseara, dar ziceau astia ca a prins o zi proasta rau, n-a fost in ton neam. :) E greu cu live-ul pe scari.

  8. corso spune:

    afonule, mai zici ceva acum? :)

  9. Nandos spune:

    corso: De cand am auzit-o prima oara am stiut ca va intra in primele 3. O melodie deosebita. :) :)

    N-am dat-o pe fata ptr ca sunt superstitios. :P

Leave a Reply

WordPress Theme Design