Ce-i ţine pe oameni împreună?

Articol scris de Lara Mar

Nu există doi oameni la fel. Şi nu mă refer numai la fizic sau la amprenta genetică. Mă refer la personalitate, la viziunea asupra lucrurilor şi a vieţii în general. Sîntem atît de diferiţi. 7 miliarde (în 2012) de individualităţi! Cum reuşesc doi oameni, în condiţiile astea, să stea împreună 40, 50 de ani? Mai ales la vîrste înaintate cînd apar ticurile, ideile fixe, bolile şi inconvenientele cel mai greu de suportat.

Nu cred ca e vorba doar de obişnuinţă. E clar un pic de compromis. Dar cred că în primul rînd e vorba de iubire. Nu cred că se poate altfel. O fi vorba şi de suflete pereche? Entităţile alea care se caută pe parcursul a mai multe vieţi, ca atunci cînd în sfîrşit se găsesc să formeze întregul? Care-i explicaţia? Cum se poate ca doua fiinţe total diferite să funcţioneze ca un întreg? ;)

19 Responses to “Ce-i ţine pe oameni împreună?”

  1. impartialul spune:

    eronat. iubirea n-are a face cu relatiile lungi, iubirea nu dureaza, iubirea nu e prezenta in aceleasi cantitati la cele doua persoane din cuplu. interesul, obisnuinta, compromisul, minciuna, resemnarea si teama de a nu ramine singur sint principalele motive pentru care rezista relatiile/casniciile.

    dragostea simultana nu dureaza trei ani, ci mult mai putin. dragostea unilaterala poate dura 40-50 de ani, atita doar ca partenerul care nu iubeste trebuie sa se supuna, cum spuneam, minciunii, obisnuintei, compromisului, resemnarii, fricii de a nu ramine singur sau sa aiba un interes la cealalata jumatate.

    interesul poate fi de mai multe feluri: material (e mai bogat), spiritual (e mai cult), estetic (e mai frumos), social (e mai celebru) etc

    stiu, e cinic ce spun, dar priviti-va in oglinda, singuri, analizati-va la rece relatiile in care sunteti, relatiile pe care le-ati avut, relatiile cunoscutilor vostri si incercati sa nu va lasati influentati de sanda brown, de romeo si julieta, de spoturile publicitare sau de comediile romantice cu happy end

  2. Nandos spune:

    Cat de mare sa fie interesul si cat de puternica obisnuinta, incat sa faci compromisuri cu propria-ti viata?

    Ptr numele lui Dumnezeu, una singura ai, de ce sa alegi s-o traiesti in minciuna, resemnare si teama? Pe langa toate astea, singuratatea nu-i chiar rea, desi “vorbim despre ea doar in soapta.” ;)

  3. cristina spune:

    dupa ce am citit articolul, clar avem de gand sa spun ca iubirea nu are nici o legatura cu longevitatea unei relatii. se pare insa, ca impartialul mi-a luat-o inainte.
    nandos, e usor sa spui din gura ca nu ai face compromisuri. e usor sa dai indicatii de pe margine, dar cand intri in teren…..deja viziunea e alta. esti sigur ca tu nu faci nici un compromis?
    impartialul si lara au punctat exact ce era de punctat si anume: obisnuinta, compromisul si teama de a nu ramane singur.
    cu interesul nu prea sunt de acord personal, insa e o realitate ce sta la baza multor relatii. recunosc insa ca singurul aspect care imi vine in minte cand ma gandesc la interese este cel material pe care il contest. insa, impartialul are dreptate . asa ca, luandu-le pe rand as spune ca cel spiritual este singurul care imi face cu ochiul. inteligenta la sexul opus este cea care atrage cel mai mult. n-as da un barbat inteligent de care sunt mandra nici macar pe 1000 de papusei frumosi de bani gata. mi se pare ca mult prea multe persoane pun un pret mult prea mare pe aspectul fizic si cel material si nu inteleg, de ce?
    am spus mai demult, ca iubirea mi se pare o simpla definitie a obisnuintei. o definitie ce imbraca frumos acest cuvant..”obisnuinta”….iubirea tine de indragosteala, de fluturasi in stomac, de nopti romantice, de telefoane in miez de noapte, de mesaje,intr-un cuvant de INCEPUTURI …de aceea ador inceputurile . nu-mi pot explica insa de ce, nu poate exista mereu un nou inceput cu aceeasi persoana langa tine. de ce nu poti renunta la cel de langa tine cand iubirea s-a dus? oare pt ca obisnuinta isi spune cuvantul…si usor –usor tot ce mai ramane dintr-o relatie este numai si numai obisnuinta? incepi sa uiti ca a fost candva o vreme cand ai si iubit……
    deci lara, raspunsul meu final este: OBISNUINTA

  4. Nandos spune:

    Cristina :) Compromisurile alea le faci tocmai pentru ca iubesti, si cand iubesti, ierti.

    Fluturasii din stomac si telefoanele in miez de noapte, care tin de perioada frumoasa, dar superficiala, in care esti indragostit, sunt inlocuite de imposibilitatea de a-ti mai gasi sensul cand ramai fara omul pe care-l iubesti. N-ai auzit de cazuri in care un om sanatos s-a prapadit la scurt timp dupa ce moartea i-a rapit jumatatea? Eu da.

    Insa, e adevarat, sunt din ce in ce mai multi oameni care confunda iubirea cu obisnuinta. Altfel spus, putini ajung sa iubeasca cu adevarat. E un privilegiu, care se poate transforma usor in suferinta. Dar sa nu intram in detalii. :)

    Daca impartialul a ales sa fie cinic, dar sincer, nici mie nu mi-e teama sa devin patetic si sa spun ca, desi nu-s expert in relatii, cred ca nenea asta are dreptate.
    http://www.youtube.com/watch?v=Us-TVg40ExM Da click si baga la cap ce zice la-nceput. :P

    P.S. Stii ce trebuie sa faci in oglinda de care amintea impartialul? Atunci cand lucrurile se complica, sa te-ntrebi daca iubesti sau esti iubit cu adevarat. De raspunsul pe care ti-l dai, depinde modul in care alegi sa-ti traiesti restul vietii.

  5. Lara Mar spune:

    super melodia! eu cred totusi ca iubirea ii tine pe oameni impreuna. obisnuinta nu face doi bani daca apar fluturi in stomac pentru altcineva ;) , iar frica de singuratate … hai sa fim seriosi, pina la urma in cuplu sau nu, avem cu totii momentele noastre de singuratate

  6. cristina spune:

    o ba da, am auzit de oameni care se prapadesc la scurt timp dupa moartea unei persoane dragi. tot respectul meu pentru cei care pot spune un TE IUBESC sincer si adevarat. insa, cred ca sunt prea putini aceia care se pot mandri cu aceasta virtute, dupa cum bine spui si tu.
    nu contest faptul ca exista iubirea adevarata. eu spun doar ce am trait.
    iubirea ce candva as fi crezut ca o sa fie vesnica s-a pierdut undeva pe drum….dar asta nu inseamna ca persoana de langa, nu mai conteaza. nu, din contra. obisnuinta este atat de a naibi incat nu concep cum ar fi fara.
    nu concep acum in aceasta clipa ca ma gandesc. insa, teoretic vorbind orice e posibil. s-au destramat casnicii dupa zeci de ani…dar o relatie de 5…
    cred ca se poate trece peste orice. important e sa ai curajul sa iei o decizie si sa ti-o asumi. in rest..toate vin si toate trec….
    e usor al dracului sa vorbesti….
    nu-mi pari deloc patetic. si nu-i nimic de bagat la cap, pt ca ,deja exista, se afla, se gaseste deja in mintea mea bine fixat gandul asta….
    doar ca, cu tristete recunosc, acum nu ma simt demna de un TE IUBESC sincer si curat dar sunt insetata dupa dragoste…
    este grele iubirile astea, asa-i? :D

  7. Nandos spune:

    Grele, grele :) in sensul de complicate. Si asta tocmai pentru ca le traiesc doar “oamenii vii”.

  8. cristina spune:

    lara, iti jur ca daca ma intrebai acum un an doi ce este iubirea…..ti-as fi filozofat ore intrezi si-as fi spun ca eu iubesc cel mai mult si sunt iubita la maxim, si ca alta ca mine nu-i…si c-o sa traim fericiti pana la adanci batraneti , bla-bla -bla, si fluturasi si floricele si inimioare….
    acum insa s-au spulberat toate intentiile acelea.
    de ce? pt ca nu am iubit suficient de mult? n-am de unde sa stiu. nici eu, nici tu nici altcineva. pur si simplu s-au intamplat anumite lucruri care m-au facut sa vad totul altfel. pana nu treci prin asta n-ai cum sa intelegi.
    e ca si cum ma consolezi pe mine spuandu-mi “inteleg ca te doare maseaua” dar daca pe tine nu te doare maseau, sau nu te-a durut candva,NU ai cum sa simti si nici sa intelegi ceea ce simt eu. tampita comparatie dar asta mi-a venit.. :P

  9. cristina spune:

    nandos :) ce sa mai..zau ca-mi vine sa te pup, poetule care esti tu poet :P

  10. Nandos spune:

    Cristina, cati ani aveai acum 2 ani? Dar cand a inceput relatia cu baiatul pe care l-ai avut in minte cand ai scris? :)

    Fac pariu ca acu-ti vine sa ma scuipi. :P

  11. cristina spune:

    23 urmeaza cat de curand sa implinesc. calculele te las pe tine sa le faci.
    respectiv 23 – 2 = raspunsul la prima intrebare
    23 – 5 = raspunsul la cea de-a doua intrebare
    cat despre cea din urma presupunere, imi pare rau sa te dezamagesc. va trebui sa te straduiesti mai tare sa ma scoti din pepeni :)

  12. Nandos spune:

    17? Voila. :P Avand in vedere ca am ceva mai multi, imi permit sa-ti dau un sfat.

    “cu tristete recunosc, acum nu ma simt demna de un TE IUBESC sincer si curat dar sunt insetata dupa dragoste…”

    N-o cauta, las-o sa te gaseasca. Asta e secretul. ;)

  13. cristina spune:

    nandos, A.K.A (lool) mosulica, multumesc pentru sfat/secret, insa ai inteles gresit. nu caut nimic.
    am spus ca-s insetata dupa dragoste nu c-o si caut. era un fel de a spune…”sunt iubareata de felul meu”

  14. Lara Mar spune:

    cristina, de ce n-ai putut sa treci peste ce s-a intimplat (orice a fost) daca iubeai? de ce n-a putut nici el sa treaca? poate n-a fost iubire si d-asta n-a tinut de fapt. eu insist totusi in a crede ca love is everything

  15. cristina spune:

    n-am spus ca n-am trecut peste.
    am trecut peste multe, impreuna.
    n-am spus ca s-a terminat. am spus doar ca iubirea am pierdut-o pe drum….

  16. Lara Mar spune:

    :( nasol. eu sint visatoare. idealista. dar daca pierd iubirea, atunci nu-mi mai trebuie nimic. nu ma mai intereseaza peste ce am trecut impreuna, sau ce alte lucruri ne-ar mai putea lega

  17. nin spune:

    parerea mea: nu merita nici un compromis (problema in discutie). stiti de ce? pentru ca e fix DEGEABA!

  18. cristina spune:

    pe langa dedicatia lui nandos mai bag si eu una ;) …just because i am in the mood today…
    http://www.youtube.com/watch?v=L1dcHvaH3QI

  19. [...] fairytale gone bad” . Asa ca imediat ce am ajuns am recitit articolul scris de lara cu “Ce-i tine pe oameni impreuna”. Compromisul este cap de lista. Dar totusi ajungem la un punct in care ne intrebam daca [...]

Leave a Reply

WordPress Theme Design