Mircea Marian de la EVZ, o hahaleră!
Editorialistul Evenimentului Zilei spune că, citez: “Indiferent cine ar fi ieşit preşedintele României, marele perdant al acestui scrutin este mass-media”, iar eu sînt de acord cu el.
Cu menţiunea că Marean e o mare hahaleră. Pentru că loveşte doar în jurnaliştii care s-au pus de-a latul lui Traian Băsescu, omiţîndu-i pe cei ca el, care s-au pus de-a lungul. Ori nu poţi face pe fata mare, neprihănită şi inocentă, băgîndu-te într-o singură propoziţie în ecuaţie, dar scoţîndu-te pervers din toate celelalte.
“Credibilitatea noastră este istorie”, oftează fals Marean, după care dă de pămînt DOAR cu jurnaliştii de la Intact, Realitatea-Caţavencu, Adevărul şi TVR.
“Bineînţeles, răspunderile sunt in dividuale”, zice ziaristu‘. “Nu pot fi învinuiţi cei de la HotNews, de exemplu, pentru modul mizerabil în care au acţionat Ursu şi Ciutacu”
Bă`ejnebun?!? Deci în Ursu şi Ciutacu să dăm cu pietre, iar în Hotnews s-aruncăm cu flori? Pwuehehehe
Din punctul meu de vedere, Hotnews l-a susţinut pe preşedinte cu cel puţin aceeaşi ardoare cu care l-a atacat Antena 3. Mai mult decît atît, l-am auzit cu urechile mele pe Băsescu spunînd că cei de la Evenimentul Zilei şi-au asumat poziţia pro-preşedinte. Atît de jigodie e Mircea Marean ăsta!
P.S. 1 Caut filmuleţul cu preşedintele şi EVZ, cred că era un interviu pentru OTV.
P.S. 2. Şi uite dovada că EVZ are cititori mai isteţi decît sînt editorialiştii. Un comentariu la articolul lui Marean.
nu invatati niciodata
de punct(Vizitator), luni, 7 decembrie 2009 – 20:46si presa lui Basescu a castigat? aveti o logica halucinanta.si faceti exact ca mentorul dvs.In loc sa taceti, aveti o bucurie plina de sic, ca si mentorul dvs.:”I-am ciuruit”!.astfel de atitudine confirma ca oricum am lua, nu exista presa independenta in Romania.Faceti-va iluzii, poate fac bine la egoul dvs, insa nu la adevar.
[...] Marian şi-a revenit şi scrie despre doi nemernici: Videanu şi Boc [...]