Ăştia ne iau la mişto?

Băsescu, Geoană, Crin, Oprescu, toţi au spus că sînt gata să mearga la orice dezbatere, oriunde, cu oricine, oricînd, numai că, într-un fel sau altul, toţi şi-au băgat picioarele în ea.

Singurul pe care îl cred e Vadim. “Nu scapă de mine, mă duc peste tot după ei. Le fac marcaj corp la corp, pe tot terenul.”

- “Degeaba, că Traian Băsescu nu vine”, îl agită Dana Grecu, într-o emisiune la Antena 3.

- “Nu vine? Dar unde se duce, la Golden Blitz? Traiane, unde vei fi tu, băiatule?” :)

Serios, acum, Vadim susţine că lui Băsescu îi e teamă să se afle faţă în faţă cu el, iar eu îl cred. E doxă omul, are şi simţul umorului, îl poate încurca serios pe preşedinte. Asta dacă reuşeşte să păstreze cursul şi să n-o ia pe cîmpii. ;)

Leave a Reply

WordPress Theme Design