Asasinul Mihaelei Runceanu îşi dă foc la valiză
N-am înţeles de ce un criminal cu sînge rece, care şi-a lovit, ştrangulat, apoi ars de vie victima, a fost condamnat la doar 25 de ani de închisoare, din care a fost posibil să execute doar 17. Asta pînă azi.
Daniel Cosmin Ştefănescu, acum în vârstă de 41 de ani, a vorbit la Happy Hour despre ce s-a întîmplat în urmă cu 20 de ani. În studioul Pro Tv a fost prezent şi unul dintre criminaliştii care au contribuit la prinderea sa într-un timp record: doar 20 de ore. Ascultîndu-l, acesta a făcut o remarcă: “Din ce spune Daniel, crima a fost premeditată.”
Asta înseamnă că, atunci, Ştefănescu a fost judecat pentru o crimă comisă fără premeditare, deci pentru o faptă care presupune lipsa circumstanţelor agravante. Şi mai înseamnă ceva.
Că părinţii Mihaelei Runceanu, pe care i-am auzit spunînd că nu înţeleg cum acest om poate fi liber, pot redeschide dosarul. Prin mărturia lui, Daniel Cosmin Ştefănescu îi ajută, fără să realizeze asta.
ce nu inteleg io: cum draga sa faci emisiuni de divertisment cu criminali? tu stii cati nenorociti n-au nicio familie, nicio treaba cu lumea asta si ar fi in stare sa omoare pt publicitate? wow, a nnebunit si maruta, e clar ca andra l-a scapat din mana.
Zici? Era pierdut tot cand a aparut Andra in emisiune, a cantat o melodie de-a Mihaelei in final. N-a mai scos 3 vorbe Maruta, si alea balbaite.
happy hour cu criminali. minunat…
La Happy Hour a mai aparut pe burtiera ” A murit Gheorghe Dinica”.E intradevar Happy Hour.