Aş vrea să vorbesc cu un preot
Şi să-l întreb dacă există aşa ceva în Sfînta Scriptură.
Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
,,Vorbeşte lui Aaron, şi spune-i: ,Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mîncarea Dumnezeului lui.
Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume nici un om orb, şchiop, cu nasul cîrn sau cu un mădular mai lung; nici un om cu piciorul frînt sau cu mîna frîntă; nici un om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are rîie, pecingine sau căruia îi pute gura ori e boşit.
Niciun om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mîncarea Dumnezeului lui. Din mîncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănînce. Dar să nu se ducă la perdeaua dinlăuntru, şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sînt Domnul, care îi sfinţesc.“
Astfel a vorbit Moise lui Aaron şi fiilor săi, şi tuturor copiilor lui Israel.
(Levitic 21:16-24)
Şi dacă răspunsul părintelui va fi: “DA, există!”
Şi dacă îmi confirmă faptul că aceşti oameni sunt condamnaţi la despărţirea totală de Dumnezeu.
Şi dacă într-adevăr nici măcar în Sfânta Biserică nu le este permis să intre, pentru că ar fi o necinstire.
Atunci acesta nu este Dumnezeul meu!
Voi ce ştiţi, există?
nu exista sfanta scriptura online sa dai un search ceva?
sau cauta in biblie pur si simplu.
daca exista, cu siguranta un preot iti va fece o interpretare de te ia durerea de cap…te abureste cum s-ar spune si gata…..
biblia-ortodoxa.ro…a-carte-a-lui-moise/
Da, se pare ca exista. Explicatia nu pot sa o dau, dar Dumnezeul Vechiului Testament e greu de inteles pentru contemporaneitate. Nush.
Dar de ce ar trebui sa inteleg un asemenea Dumnezeu?
E un Dumnezeu duplicitar, care-mi aduce aminte de puterea sa neţărmuită intr-un fel “ciudat”.
Daca exista, e clar ca nu e drept si ca face misto de noi la greu, pe sistemul:
“Look, but don’t touch. Touch, but don’t taste. Taste, but don’t swallow”
Ce caterinca!
Si cand te gandesti ca cel mai inversunat in a-l cauta pe Dumnezeu este tocmai omul acela orb, schiop, cu nasul carn sau cu un madular mai lung…
Cand avem de gand sa le spunem ca Dumnezeul lor bun si drept i-a condamnat deja flacarilor Iadului fara sa fi facut nimic? Si cand le spunem sa inceteze sa-l mai caute, pentru ca astfel il…”necinstesc”?!?
Ma gandesc cu groaza la cat de orbi suntem noi, copiii Lui. Dar incep sa inteleg, in schimb, de ce slujitorii Domnului sunt printre cei mai pacatosi dintre noi. Ei stiu de existenta pasajelor de mai sus, atata tot.
N-are nicio legatura credinta, Dumnezeu, iertarea, cu cartile scrise de oameni. Pai religia s-a transformat atit de mult de-a lungul timpului pentru a servi diverse interese! De ce e biserica a 4-a putere in stat? Pentru ca prin textele bisericesti mult transformate si rastalmacite de-a lungul timpului tin prostimea-n friu. Eu ma-ntrebam zilele trecute cind nu stiu cine a fost canonizat, cum e cu sfintii astia. Pai ce, una-doua mai apare un sfint in calendar, se mai canonizeaza un shmecher? Si mult prea sfintul asta e tinut de toti crestinii ortodoxi? Adike si rusii il sarbatoresc pe sf. Stefan cel Mare?! Concluzie: asta cu scrierile bisericesti este pentru habotnici!
1.mai intai trebuie sa intelegi ca aceasta carte, a levitilor, nu se mai aplica. pt noi exista doar noul testament, vechiul are valoare istorica si atat.
2.desi textele din levitic îi sunt atribuite lui moise si uneori lui Iahve (DUMNEZEU), ele au fost în realitate scrise si rescrise de leviti dupa bunul lor plac. retine ca levitii nu erau iudei. ei au cucerit un mic trib, tribul lui iuda si în timp ce israelitii au acceptat sa traiasca împreuna cu celelalte popoare si s-au contopit cu ele, tribul iudaic,cucerit de leviti, a preluat legende israelite si le-a rescris si transformat în cel mai crâncen program politico-militar de distrugere a altor popoare.aceste scrieri sunt opera levitilor împotriva carora au fost profetii ebraici ,demascand acest crez tribal al levitilor iudaici, asa cum l-a criticat si Iisus Hristos cu sapte-opt sute de ani dupa ei. citeste amos 5:22 ,vezi ca acolo se arata ca lui Dumnezeu nu-i placea deloc jertfele. povestea e lunga si alambicata, dar retine atat, cartea levitilor este rescrisa de levti dupa cum au avut interesul si rescriind “legea”, levitii au produs o lege total opusa celor zece porunci pe care le-a primit Moise. acum mai citeste ce credea Iisus despre iudei in ioan 8:22-23, matei 3:7, matei 23:33-34-35
Si referitor la titlu, vreau sa vorbesc cu un preot, iti doresc noroc sa gasesti un Preot
gaga: Dimpotriva, cred ca n-o sa mai citesc nimic, o sa ma rezum la a trece prin filtrul ratiunii ceea ce vad. E o manipulare continua, iar ceea ce spui tu certifica asta.
Au rescris dupa bunul plac sau nu, faptul ca femeile care pruncesc copii nesănătoşi ispășesc de fapt o pedeapsă a lui Dumnezeu este recunoscut si certificat de biserica mea.
Asta e ceea ce vad si nu stiu daca ma poate convinge cineva ca intortocheatele cai ale Domnului sunt, de fapt, drepte.
nu incerc sa te conving de nimic, nu sunt apostol
eu spun doar atat: levitii au rescris vechiul testament, asa cum rescriu in continuare doctrina iudaica.dupa ce israelitii au fost cuceriti de asirieni,levitii tribului lui iuda au început sa scrie vechiul testament, începând cu cartea a cincea, Deutoronomul.levitii justifica dreptul lor de a rescrie si modifica textul legii la bunul lor plac printr-o porunca a lui Iehova care ar fi dat-o lui Moise personal, atunci când i-a dezvaluit o thora secreta numai lui.e un lucru dovedit, atata tot. tocmai de aceea pt crestini exista…nu,nu mastercard, ci noul testament.
apropo, biserica ta spune ca femeile care nasc copii bolnavi ispasesc un pacat ? la ce biserica mergi tata
? fa ca mine, nu te duce la nici una !
ihmmmm. nu-i chiar asa gaga, trebuie doar sa gasesti biserica unde sa-ti simti sulfetelul impacat, unde sa te simti intr-un anume fel, special. o sa dai de ea cind nu te astepti
pfff…nu ”iezista” nandos ! daca un popa spune asta, e un dobitoc, Doamne iarta-ma ! sa vina si cu exemple, dar n-o sa vina niciodata !
lara mar
o sa dau de ea cand o sa am pantofi de lac si vata in nas, si o sa ies din casa cu picioarele inainte
nu,nu ,aceşti oameni nu sunt condamnaţi la despărţirea totală de Dumnezeu.în Sfânta Biserică le este permis să intre. este doar o lectie,atat, iar interpretarea ta este a unui om care a scos o fraza din context si si-a facut o idee. textul este folosit doar ca putere de exemplu. cand te apropii de Dumnezeu trebuie sa fie totul perfect.Preotii trebuiau sa fie sfinti; vietile lor trebuiau sa fie fara repros; hrana lor trebuiau sa fie curata; chiar si imbracamintea lor trebuiau sa fie un simbol al sfinteniei. Jertfele aduse trebuiau sa fie desavarsite si fara nici un cusur; sanctuarul insusi era sfant; ustensilele erau sfinte; bucatile din jertfe care erau pentru preoti erau sfinte; chiar si pamantul pe care era asezat sanctuarul era sfant si nu trebuia intinat. Orice lucru si oricine din apropierea tabernacolului trebuia sa fie curatit din punct de vedere fizic ca un simbol al curatiei spirituale pe care Dumnezeu o pretindea.
cati oameni blonavi a vindecat Iisus ? cine a spus:”fericiti cei saraci cu duhul, caci aceia vor mostenii Imparatia cerurilor !”? cu alte cuvinte, fericiti cei bolnavi la cap, slabi de minte, caci vor intra in rai. in biblie scrie asta, deci unde vezi tu ca bolnavii nu sunt iubiti de Dumnezeu ? citeste Biblia atent si nu mai scoate fraze din context…
OK.
Dumnezeu ii iubeste pe cei care doar cred, si nu cerceteaza, ca pe nimeni altcineva.
Tu faci parte dintre cei care vor intra, probabil, in Rai.
vuumm-vuummm, conform conceptiilor tale, bisericile ar trebui sa fie goale
)))
lara mar:
ma refeream la preoti, la fel cum se referea si textul la care se referea nandos.
nandos:
trec peste ironia ieftina si iti spun din nou: scoti fraze din context si te dai rebel. nicăieri in biblie nu exista fraza ”crede si nu cerceta.” din contra: ”cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide. (Matei 7, 7-8).” ”Cercetati Scripturile…Ioan 5, 39..deci vezi bine ca fraza asta despre care spui e o prostie. dar sigur, nimeni nu te obliga sa crezi…
poate ai inteles in leg. cu fraza ”fericiti cei saraci cu duhul, caci aceia vor mostenii Imparatia cerurilor !” ca te-am atacat. nu ! spuneam doar ca ipoteza ta cu privire la bolnavi, nu sta in picioare. din contra, cei bolnavi mintal, de exemplu, primesc indulgenta in privinta intrarii in rai, ca sa folosesc un termen catolic.
vuuum: Si am zis eu ca exista in Biblie sau cum? Fii atent si incearca sa judeci cu mintea ta! Fii rebel, da, daca asta intelegi tu prin a-ti pune intrebari.
mi-e lehamite sa intru in detalii asa ca uite un link:
sfantuldaniilsihas…isiere/leviticul.pdf
la pagina 84 ti se explica textul din editorialul tau. citeste-l ,e interesant !
adica biblia inseamna interpretare, nu poti lua totul ad literam, vezi apocalipsa,care tine total de deslusirea unei profetii. deci nimic ad literam.
Asa deci, nimic ad literam, totul tine de interpretarea unui sfant parinte sau a altuia.
A, Vechiul Testament il pune intr-o lumina proasta pe Dumnezeu? Nu-i nimic, ii dam valoare istorica si ne ghidam dupa cel Nou.
Si tot asa.
Sfatul meu e acelasi: cautati-l pe Dumnezeu, dar ganditi cu mintea voastra!
om, CORECT
daca ce se spune acolo e adevarat atunci unde exista acel Dumnezeu care iubeste pe toata lumea care are grija de toata lumea indiferent ce defecte sufletesti sau trupesti ar avea?
unde e?
eu cred in Dumnezeu dar nu in cel descris mai sus