Cristian Tudor Popescu. Blestemată fie ziua în care am citit acest text !!
Scrisoarea unei femei, odată normală…
Nu m-am ferit niciodată să mă uit în ochii cuiva. Fie şi în ochii lui pofticioşi în timp ce picăturile fine de salivă i se scurgeau pervers pe faţă. L-aş recunoaşte dintr-o mie, l-am recunoscut şi atunci. E genul de bărbat care te infioară…
Sînt convinsă că a reţinut exact culoarea părului meu negru, ştiu că mi-a remarcat cerceii mici şi fac pariu că nu i-au scăpat nici cearcanele de la ochi. Mă privea obscur. Cred că au fost cîteva secunde, nu multe, dar suficiente încît să mă sperie. A clătinat uşor bolnăvicios din cap şi m-a invitat să intru.
Eram la closet, nu într-un restaurant. Un veceu comun, de iateceu. Aş putea folosi acum vreo 20 de cuvinte poetice care să descrie lipsa totală a intimităţii, dar n-am s-o fac. Vă las pe voi s-o intuiţi.
În fine, am intrat. Am pus zăvorul şi AM ÎNLEMNIT. “E doar unul, ce dracu fac? Dacă intră nebunul peste mine??”
În mod normal, aş fi ieşit, dar chiar nu mai puteam să ţin. Dincolo era o linişte deplină. Auzisem doar zgomotul slinos al fermoarului de la şliţ ŞI ATÎT. Urma să-i aud respiraţia sacadată…
La dracu!!! Fac iute şi fug! Mi-am tras alea repede-n jos şi i-am dat drumu. Şi curgea. Şi curgea. Şi curgea băi neneeeee, parcă nu mai făcusem de o săptămanăăăăăăă !!
De dincolo, NIMIC. Linişte totală. Inima începuse să-mi bată cu putere, iar imaginaţia mea o luase razna. Pe hol nu auzeam nici un zgomot şi nu vedeam altceva decît uşa aia prăvălinduse peste mine. Odată cu EL…
Eram terifiată. Mi-am tras repede fusta la loc în timp ce încă mai curgea ceva şi AM ÎNLEMNIT DIN NOU. Mi-am ţinut respiraţia pentru cîteva secunde. De dincolo, în continuare nu se auzea nimic. “Ce naibii fac acum?? Dacă psihopatul e la uşă?!?!?”
“Da, e OK aşa!”, mi-am zis. “Mai bine mă lupt cu el afară, decît aici”. Mi-am făcut cruce cu limba în cerul gurii, am tras repede zăvorul, am lovit cu putere uşa de perete şi am luat-o la fugă!
Au trecut 25 de ani şi de atunci nu puteam să mă piş decît cu lumina aprinsă. Începînd de ieri, nu mai pot să mă piş deloc. Doctorii îmi spun că totul va fi bine, apoi îmi dau iar un pumn de antidepresive. Tremur încontinuu. Blesetemată fie ziua în care am citit ACEST TEXT!
Tags: artă, closet, Cotidianul, Cristian Tudor Popescu, editorial, perversitate, pişat, poezie, ROMANTISM, scriitură, sensibilitate, WC
ARTICOLE PE BUNE, DE LA NANDOS | Nandos | 
aprilie 24, 2009 1:14 am
Eu l-am citit de doua ori
. Ai urmarit si comentariile? Sunt cateva super tari.
esti bun, ba, baiatule. cred ca e cea mai tare postare a ta. felicitari.